Festivalul de Operă și Operetă din Parcul Rozelor – Ediție Aniversară
4–7 septembrie 2025 | Timișoara |ediția a XX-a
Unul dintre cele mai îndrăgite evenimente culturale în aer liber din vestul țării revine în forță!
În perioada 4–7 septembrie 2025, Festivalul de Operă și Operetă din Parcul Rozelor marchează o ediție aniversară specială, celebrând eleganța muzicii clasice și a spectacolului de operă, balet și operetă, într-un cadru natural spectaculos.
Noutatea acestei ediții: preambulul festivalului, care aduce încă din luna iunie o serie de activități culturale pentru toate vârstele:
- Serate muzicale – momente magice sub cerul liber
- Ateliere interactive pentru copii, tineri și adulți
- Tururi ghidate în Palatul Culturii – o incursiune în culisele operei și în fascinanta lume a scenei
Programul evenimentelor (ora 20:00):
- Joi, 4 septembrie– Gala Johann Strauss
- Vineri, 5 septembrie – La Bohème de Giacomo Puccini
- Sâmbătă, 6 septembrie – La Bayadère de Ludwig Minkus
- Duminică, 7 septembrie – Scripcarul pe acoperiș de Jerry Bock
Intrarea este liberă, iar atmosfera promite seri fascinante în compania unor artiști de excepție și a unor producții de mare anvergură.
Eveniment finanțat de:
Ministerul Culturii, Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte și Consiliul Județean Timiș
Partener: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara
Rezervați-vă aceste zile în calendar – Festivalul de Operă și Operetă din Parcul Rozelor vă așteaptă să sărbătoriți cultura la superlativ!




















