Stimați spectatori,
Impresionantul număr de solicitări primite pentru a prezenta și cel de-al doilea spectacol cu opereta „Văduva veselă” de Franz Lehár, tot în luna octombrie, ne-a determinat să îl programăm miercuri, 30 octombrie 2024, ora: 19.00 în locul spectacolului de operă „La Traviata” de Giuseppe Verdi. Biletele de intrare achiziționate pentru spectacolul de operă „La Traviata” nu sunt valabile și pentru opereta „Văduva veselă”.
Spectacolul „La Traviata” de Giuseppe Verdi se va regăsi pe afișul lunii noiembrie al instituției noastre la data de miercuri, 27 noiembrie 2024, ora: 19.00. Biletele de intrare achiziționate deja pentru acest spectacol rămân valabile doar pentru data reprogramării. Persoanele care nu au posibilitatea să vizioneze spectacolul de operă „La Traviata” reprogramat la data de 27.11.2024 sunt rugate să se adreseze Agenției de bilete a Operei, str. Mărășești nr. 2 de duminică-vineri între orele 11.00-19.00 (sâmbătă este închis) în vederea recuperării contravalorii biletelor de intrare, până la data de 30 octombrie 2024.
Ne cerem scuze pentru inconvenientele create și vă mulțumim pentru înțelegere.
Conducerea Operei Naționale Române din Timișoara



















