Născută în 2005, în Franța, a început dansul la patru ani și s-a format ulterior la Centrul Național Superior de Dans Rosella Hightower și în programul dans-studii coordonat de coregrafa Brigitte Lipari. La șaisprezece ani a fost admisă la Conservatorul Național Superior de Muzică și Dans din Franța, unde a obținut diploma în dans clasic și o certificare în dans contemporan.
A evoluat în Trupa de balet pentru tineri din Arles și Conservatorul Național Superior de Muzică și Dans din Lyon (baletul tineretului) roluri precum Kitri (Don Quijote), Giselle (Actul I), lucrări de Pina Bausch, Pierre Darde, William Forsythe și fragmente din La Esmeralda și Tchaikovsky Pas de Deux. A efectuat stagii în instituții renumite, precum Opera din Paris, Ballets de Monte-Carlo, Ballets Jazz de Montréal și Dutch National Ballet.
La concursuri internaționale, s-a remarcat obținând premii precum locul I la Nîmes, locul al 2-lea la Grasse și la International Ballet Competition „Anna Pavlova”, precum și locul al 3-lea la Talent Awards (Italia). A urmat și studii universitare în domeniul artelor și spectacolului.
Din august 2025, este membră a ansamblului de balet al Operei Naționale Române din Timișoara, unde a dansat în producții precum „La Bayadère”, „Giselle”, „Bodies & Emotions” și „Creațiunile lui Prometeu”.



















