Hiyori Ushibori

Născută în anul 2003, în Japonia, Hiyori Ushibori și-a început formarea coregrafică la Kagoshima Ballet Laboratory. În anul 2020 a fost admisă la Rambert School of Ballet and Contemporary Dance din Londra, unde a colaborat cu diverși coregrafi, inclusiv din compania New Adventures, absolvind în anul 2023. În stagiunea 2023–2024 a fost membră a companiei Ballet do Douro 2 din Portugalia. Din anul 2024 face parte din ansamblul de balet al Operei Naționale Române din Timișoara.

Despre noi
Opera Naţională Română din Timişoara este o instituție  publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Culturii din România care susține spectacole de operă, operetă, musical, balet, operă și musical pentru copii și gale. Opera Naţională Română Timişoara a fost înfiinţată prin Decretul Regal nr. 254, din 30 martie 1946. Primul director al Operei a fost Aca de Barbu. Spectacolul inaugural al Operei Române din Timişoara a avut loc la 27 aprilie 1947 cu opera „Aida” de G. Verdi. La data de 24 septembrie 2004, Operei din Timişoara i se conferă titulatura de Operă Naţională ca o recunoaştere a meritelor acestui colectiv pentru întreaga muncă asiduă depusă în slujba artei şi culturii româneşti în ţară şi străinătate.
Cristian Rudic
Manager
Parteneri
Sponsori
Copyright © 2025
Opera Nationala Romana Timisoara

Web design by Royalty
Telefon casierie
0256 20 12 86
Email
bilete@ort.ro
Adresă
Strada / street Marasesti 2,
300086, Timisoara