Soprana Daiana Vinars, născută la Timișoara, și-a început parcursul artistic încă din copilărie, studiind pianul de la o vârstă fragedă la Liceul de Arte „Ion Vidu” din Timișoara. Fascinată de arta vocală, a descoperit pasiunea pentru canto, pe care a aprofundat-o începând cu clasa a IX-a, sub îndrumarea lect. univ. dr. Diana Matei.
Pe parcursul a nouă ani, a fost membră a corului de voci egale al liceului, alături de care a participat la numeroase concursuri și festivaluri naționale și internaționale. După finalizarea studiilor liceale, și-a continuat formarea artistică la Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara, obținând diploma de licență în canto sub îndrumarea conf. univ. dr. Dana-Sorina Chifu. Și-a desăvârșit pregătirea printr-un program de masterat în Interpretare Muzicală – Canto, tot sub coordonarea conf. univ. dr. Dana-Sorina Chifu.
Din anul 2007, Daiana Vinars este artist liric la Opera Națională Română din Timișoara, activând în cadrul corului, dar și în diverse roluri solistice principale și secundare, printre care se numără Wendy (Peter Pan) și Gretel (Hansel și Gretel). Pe parcursul carierei sale, a susținut concerte și recitaluri, participând, de asemenea, la concursuri lirice naționale. Cu o prezență scenică remarcabilă și o expresivitate deosebită, continuă să își aducă aportul în producțiile artistice ale Operei Naționale Române din Timișoara.