Corina Murgu

Pasionată de studiul viorii, Corina Murgu și-a început cariera artistică în orașul său natal în 1985 la Filarmonica de Stat „Banatul” din Timișoara. În paralel, și-a desăvârșit pregătirea muzicală la Facultatea de muzică din Timișoara, unde a absolvit în 1995 ca șef de promoție, evidențiindu-se prin talent și perseverență.

 

În 1997, s-a alăturat Orchestrei Operei Naționale Române din Timișoara, iar în 2005 a devenit concert maestru, o poziție pe care o onorează cu măiestrie și dedicare.

 

De-a lungul carierei, Corina Murgu a colaborat ca solistă cu numeroase filarmonici din România, inclusiv Timișoara, Târgu Mureș, Arad și Constanța. Talentul său a fost apreciat și pe scene internaționale, participând la turnee artistice în Austria, Olanda, Italia, Germania, Qatar și Grecia, fie ca solist invitat, fie în calitate de concert maestru al Orchestrei Operei Naționale Române din Timișoara.

 

Repertoriul solistic al Corinei Murgu cuprinde capodopere din creația compozitorilor clasici și romantici, printre care: J.S. Bach, W.A. Mozart, J. Haydn, A. Vivaldi, L.v. Beethoven, N. Paganini, J. Brahms, J. Sibelius, H. Wieniawski și P.I. Ceaikovski. Din creația modernă și contemporană, interpretează lucrări de S. Prokofiev, M. Ravel, B. Bartok, G. Enescu și R. Georgescu.

 

Repertoriul său de concert maestru se aliniază cu cel al Operei Naționale Române din Timișoara, reflectând o versatilitate remarcabilă și o profundă înțelegere a muzicii de operă.

 

Despre noi
Opera Naţională Română din Timişoara este o instituție  publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Culturii din România care susține spectacole de operă, operetă, musical, balet, operă și musical pentru copii și gale. Opera Naţională Română Timişoara a fost înfiinţată prin Decretul Regal nr. 254, din 30 martie 1946. Primul director al Operei a fost Aca de Barbu. Spectacolul inaugural al Operei Române din Timişoara a avut loc la 27 aprilie 1947 cu opera „Aida” de G. Verdi. La data de 24 septembrie 2004, Operei din Timişoara i se conferă titulatura de Operă Naţională ca o recunoaştere a meritelor acestui colectiv pentru întreaga muncă asiduă depusă în slujba artei şi culturii româneşti în ţară şi străinătate.
Cristian Rudic
Manager
Parteneri
Copyright © 2025
Opera Nationala Romana Timisoara

Web design by Royalty
Telefon casierie
0256 20 12 86
Email
bilete@ort.ro
Adresă
Strada / street Marasesti 2,
300086, Timisoara