Cosmin Ifrim

Născut la Ineu, județul Arad, Cosmin Ifrim a studiat canto la Academia Națională de Muzică din Cluj-Napoca. După ce a câștigat numeroase competiții importante, a fost angajat în 2000 de Opera de Stat din Viena, unde a debutat în rolul Lordului Cecil din Roberto Devereux de Donizetti, alături de Edita Gruberova. În scurt timp a evoluat spre roluri de mare dificultate, precum Rinuccio (Gianni Schicchi), Tenorul Italian (Der Rosenkavalier), Pescarul (Guillaume Tell) și Beppe (Pagliacci). Performanța sa în rolul Squeak din Billy Budd i-a adus Medalia Eberhard Wächter, iar în 2003 a avut șansa de a interpreta rolul Fenton în premiera operei Falstaff.

 

A urcat pe scenele unor instituții de prestigiu, precum Opera de Stat din Berlin (Der Rosenkavalier), Opera Bavareză de Stat din München și Opera din Roma (Die Entführung aus dem Serail), Queen Elizabeth Hall din Londra (La traviata), ABAO Bilbao (La fille du régiment, Billy Budd, Susannah), Festivalul de la Sapporo sub bagheta lui Fabio Luisi (La bohème), Opera din Basel (Il pirata) și Tel Aviv (Văduva veselă). A colaborat cu Filarmonica din Israel în Stabat Mater de Rossini.

 

În perioada 2017-2023, Cosmin Ifrim a performat în producții remarcabile, precum Ernesto (Don Pasquale) la Theater Chemnitz, Sylvester von Schaumberg în Mathis der Maler la Festivalul Enescu din București, respective Mefistofele de Boito și Simfonia a IX-a de Beethoven (aniversarea unirii României, ianuarie 2019).

 

A participat la Festivalul Enescu 2019 (Vox Maris) și în 2023 (Billy Budd, Vox Maris). De asemenea, a susținut spectacole în Macedonia (Lucia di Lammermoor, Rigoletto) și în Bratislava (La traviata). Angajat la Opera Națională Română din Timișoara din anul 2020, a interpretat roluri din La traviata, La bohème și Rigoletto.

 

În 2023, a debutat în rolul Lohengrin la Theater Chemnitz și a interpretat Gabriele Adorno în Simon Boccanegra la Sala Radio din București. Alte interpretări recente includ Edgardo (Lucia di Lammermoor), Arturo (I puritani), Rodolfo (La bohème), Duca (Rigoletto) și Pong (Turandot) în producții la Cluj-Napoca și la Festivalul de la Bregenz.

 

A lucrat cu dirijori renumiți precum Riccardo Muti, Zubin Mehta, Fabio Luisi, Seiji Ozawa, Christian Thielemann, Donald Runnicles și Franz Welser-Möst.

 

Cosmin Ifrim continuă să fie o prezență remarcabilă pe marile scene ale lumii, remarcându-se prin tehnica vocală rafinată și interpretări pline de expresivitate.

Despre noi
Opera Naţională Română din Timişoara este o instituție  publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Culturii din România care susține spectacole de operă, operetă, musical, balet, operă și musical pentru copii și gale. Opera Naţională Română Timişoara a fost înfiinţată prin Decretul Regal nr. 254, din 30 martie 1946. Primul director al Operei a fost Aca de Barbu. Spectacolul inaugural al Operei Române din Timişoara a avut loc la 27 aprilie 1947 cu opera „Aida” de G. Verdi. La data de 24 septembrie 2004, Operei din Timişoara i se conferă titulatura de Operă Naţională ca o recunoaştere a meritelor acestui colectiv pentru întreaga muncă asiduă depusă în slujba artei şi culturii româneşti în ţară şi străinătate.
Cristian Rudic
Manager
Parteneri
Copyright © 2025
Opera Nationala Romana Timisoara

Web design by Royalty
Telefon casierie
0256 20 12 86
Email
bilete@ort.ro
Adresă
Strada / street Marasesti 2,
300086, Timisoara