Născut în Oradea, România, Ștefan von Korch primește instruirea muzicală la Liceul de Arta din Oradea, ca student la canto și pian secundar. În timpul anilor de studiu la Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca, își face debutul pe scena Operei Naționale Cluj-Napoca, la numai 21 de ani, în rolul lui Tamino din Flautul fermecat.
Ștefan von Korch este unul dintre cei mai apreciați tenori din România, la aceasta oră. Tenorul cu “abilități muzicale ieșite din comun, așa cum a fost caracterizat de criticii muzicali, este prezent în roluri principale pe scenele din România și din străinătate încă de la vârsta de 21 de ani.
Este solistul ce a interpretat rolul Arturo Talbot în premiera națională a spectacolului, "I Puritani" ce a avut loc la Opera Română din Cluj-Napoca. De altfel, se numără printre puținii tenori din Europa care pot cânta acest rol la un nivel înalt, muzical-artistic și tehnic. A debutat în rolul lui Arturo sub bagheta maestrului Giuseppe Sabbatini. A interpretat rolul Elvino din premiera pe țară a operei "La Sonnambula," de Vicenzo Bellini, ce a avut loc în 2018 în cadrul Festivalului Virginia Zeani din Târgu-Mureș.
A cântat în premiera pe țară a lucrării vocal-simfonice Messa di Gloria de Rossini, reprezentația fiind de altfel singura din România.
Ștefan von Korch este frecvent invitat al operelor din București, Iași, Cluj, Brașov, al mai multor filarmonici din România, cum ar fi: Cluj-Napoca, Iași, Arad, Oradea, Râmnicu-Vâlcea, Satu Mare, Tg. Mureș, Sibiu, Sala Radio București, Brașov si pe scenele din străinătate (Zürich, Berna, Frankfurt, Bratislava, Viena), colaborând și fiind agreat de dirijori cu renume ca și Guillermo Garcia Calvo, Giovanni Bria, Giuseppe Sabbatini, Ricardo Casero, Oliver Diaz.
Ștefan von Korch a câștigat numeroase premii printre care: concursul de interpretare a Liedului "Ionel Perlea” (Marele Premiu, 6 mai 2012), concursul Internațional “Alfredo Giacomotti” Italia (premiul al III-lea, 17 iunie 2012), concursul Internațional "Haricleea Darclée" (premiul Fundației Darclée, 12 august 2012).
- Singurul solist român ce a luat parte la turneul China Tour 2023 alături de Orchestra Reino de Aragon din Spania.
- A colaborat de două ori cu reputatul regizor Andrei Șerban pentru montările operetei Văduva veselă din 2016 și respectiv Văduva veselă 2.0 din 2023.
- Tenorul momentului pentru linia solistică din celebra Carmina Burana, lucrare pe care a interpretat-o deja de peste 34 de ori.


















