Caius Hera

Caius Hera

Caius Hera s-a născut la Timișoara în 7 septembrie 1980, a absolvit Liceul Pedagogic din Timișoara, Liceul de Arte Plastice din Timișoara 1999, Facultatea de muzică din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) 2005, iar mai târziu a obținut titlul de Doctor în Muzică, titlu conferit de către Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca 2017.

 

A urmat cursurile prestigioasei „Schola Cantorum Basiliensis” din cadrul Akademie de Stadt Basel din Basel, Elveția sub îndrumarea maestrului Hopkinson Smith. A participat la diverse cursuri de măiestrie din țară și străinătate. A susținut concerte pe întreg teritoriul României, dar și în Ungaria, Franța, Belgia, Elveția etc. A colaborat cu diverși muzicieni din țară și străinătate, unele colaborări concretizându-se în turnee națională și editarea unor CD-uri cu muzică veche. Începând cu anul 2011 Caius Hera a început o fructuoasă colaborare cu celebra cântăreață maghiară Marta Sebestyen (artist UNESCO), alături de care a susținut foarte multe concerte în Ungaria, România dar și alte țări europene. Colaborarea cu Marta Sebestyen s-a concretizat în apariția a două materiale discografice pe suport CD.

 

A susținut concerte și recitaluri la Ateneul Român, Opera Națională Română din Timișoara, Muzeul George Enescu din București,  Filarmonica de Stat din Arad, Palatul Artelor din Budapesta, Societatea Belgiană de Lăută, Palatul Artelor din Târgu Mureș, Festivalul de Muzică Veche din Miercurea Ciuc, Festivalul de Muzică Veche din București, Festivalul de Chitară Clasică din Târgu Mureș, Festivalul de Chitară Clasică din Turnu Severin, Festivalul Baroc Timișoara, Festivalul Baroc de la Ceski Krumlov (Cehia), a realizat turnee naționale și internaționale cu ansamblurile „Harmoniis” (RO), „Musica Profana” (HU), „Collegium” (RO), „Nota Bene” (FR), iar din 2021 a început o fructuoasă colaborare cu soprana Narcisa Brumar, prim-solistă a Operei Naționale Române din Timișoara.

 

În prezent, Caius Hera este director al Festivalului Baroc Timișoara, Lector în cadrul Departamentului de Muzică din cadrul Universității din Oradea și colaborator al Operei Naționale Române din Timișoara.

Despre noi
Opera Naţională Română din Timişoara este o instituție  publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Culturii din România care susține spectacole de operă, operetă, musical, balet, operă și musical pentru copii și gale. Opera Naţională Română Timişoara a fost înfiinţată prin Decretul Regal nr. 254, din 30 martie 1946. Primul director al Operei a fost Aca de Barbu. Spectacolul inaugural al Operei Române din Timişoara a avut loc la 27 aprilie 1947 cu opera „Aida” de G. Verdi. La data de 24 septembrie 2004, Operei din Timişoara i se conferă titulatura de Operă Naţională ca o recunoaştere a meritelor acestui colectiv pentru întreaga muncă asiduă depusă în slujba artei şi culturii româneşti în ţară şi străinătate.
Cristian Rudic
Manager
Parteneri
Copyright © 2024
Opera Nationala Romana Timisoara

Web design by Royalty
Telefon casierie
0256 20 12 86
Email
bilete@ort.ro
Adresă
Strada / street Marasesti 2,
300086, Timisoara