
Adorján Pataki, cu o carieră bogată atât pe scenele de operă, cât și în repertoriul vocal-simfonic este născut și format la Cluj-Napoca, unde a absolvit Liceul Reformat Teologic și apoi Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, completându-și pregătirea prin numeroase cursuri de măiestrie.
Este solist al Operei Maghiare Cluj-Napoca și din anul 2011 este invitat permanent al Operei Naționale din Budapesta. A colaborat cu toate filarmonicile din România, precum și cu principalele opere din țară: București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Brașov. Pe plan internațional, a evoluat în teatre lirice din Osijek (Croația), Darmstadt, Chemnitz, Aachen, Bonn, Erfurt (Germania), Bergen (Norvegia), Praga (Cehia), Madrid (Spania), Budapesta, Miskolc și Gyor (Ungaria).
A interpretat roluri principale din repertoriul lui Puccini (Rodolfo, Pinkerton, Cavaradossi), Verdi (Don Carlos, Alfredo, Radames, Manrico), dar și din opere de Donizetti, Bizet, Mascagni, Wagner, Ravel sau Erkel. În paralel, este un solist de marcă în lucrări vocal-simfonice precum Messa da Requiem (Verdi), Stabat Mater (Dvořák, Rossini), Messa di Gloria (Puccini), Psalmus Hungaricus (Kodály) sau Sinfonia a IX-a (Beethoven).
De-a lungul carierei, a fost distins cu numeroase premii: Kriza Ágnes (2005), Premiul special UMCR (2006), Premiul Ionel Perlea (2009), Premiul Duna TV (2010), Lya Hubic (2013), Premiul pentru excelență la Iași (2015) și Premiul Rónai Antal (2017). A susținut turnee în Olanda, Elveția, Spania, Germania și Bosnia-Herțegovina, consolidându-și reputația internațională.