Ligia Popescu

Ligia Popescu

Ligia Popescu a început studiul muzicii la vioară, la Liceul de Arte Ion Vidu din Timişoara, iar apoi a continuat cu canto. Aceasta este licenţiată a secţiei de interpretare muzicală – canto a Facultăţii de Muzică şi Teatru din Timişoara sub îndrumarea profesorilor Sorina Silvia Munteanu şi Gabriela Diana Matei (2020).

 

Ligia Popescu a colaborat cu Studioul de Opera din Bucureşti, unde a interpretat rolul Damei trei din opera ,,Flautul Fermecat”.

 

În anii de studenţie a colaborat cu Studioul de Opera din Bucureşti, unde a interpretat rolul Damei trei din opera ,,Flautul Fermecat”.  Printre rolurile interpretate pe parcursul facultăţii se mai numără şi rolul Prinţesei Anastasia din opereta ,,Silvia”, Liesl din musicalul ,,Sunetul Muzicii”, Margareta din opera contemporană ,,Revoluţia”.

 

Tot în anii studenţiei aceasta are şansa de a debuta în rolul Prinţului Orlowski din opereta,,Liliacul”, dar şi şansa de a face parte din corul Operei Române din Timişoara.

 

 

Despre noi
Opera Naţională Română din Timişoara este o instituție  publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Culturii din România care susține spectacole de operă, operetă, musical, balet, operă și musical pentru copii și gale. Opera Naţională Română Timişoara a fost înfiinţată prin Decretul Regal nr. 254, din 30 martie 1946. Primul director al Operei a fost Aca de Barbu. Spectacolul inaugural al Operei Române din Timişoara a avut loc la 27 aprilie 1947 cu opera „Aida” de G. Verdi. La data de 24 septembrie 2004, Operei din Timişoara i se conferă titulatura de Operă Naţională ca o recunoaştere a meritelor acestui colectiv pentru întreaga muncă asiduă depusă în slujba artei şi culturii româneşti în ţară şi străinătate.
Cristian Rudic
Manager
Parteneri
Copyright © 2022
Opera Nationala Romana Timisoara

Web design by Royalty
Telefon casierie
0256 20 12 86
Email
bilete@ort.ro
Adresă
Strada / street Marasesti 2,
300086, Timisoara