Ion Iancu

În perioadele: 01.10.1983 - 31.03.1985 / 01.04.1990 - 07.09.1990 / 01.08.1994 - 19.09.2000

 

Născut în 1931, în comuna Comloşu Mare, jud. Timiş, absolvent al Conservatorului din Cluj, Ion Iancu a studiat deopotrivă canto, dirijat coral, pedagogie, specializându-se apoi în arta dirijorală, la Berlin, cu celebrul Kurt Sanderling, a fost, pe rând solist al Teatrului Muzical din Galaţi, cadru universitar şi, în paralel, dirijor la Cluj, pentru ca în 1983 să revină în Banatul său natal, preluând bagheta şi, în perioadele 1983-1990, 1992-2000, funcţia de director general al Operei din Timişoara, cu care a realizat numeroase premiere, turnee, seri-eveniment şi în cadrul Festivalului „Timişoara Muzicală”. În paralel, a activat şi ca profesor la clasa de operă a Universităţii de Vest (1993-2000), după ce, timp de două stagiuni (1990-1992), a fost dirijor şi consilier artistic al Operei din Sarajevo, oraş unde a colaborat permanent şi cu Filarmonica sau cu Orchestra Radio. A fost invitat frecvent la Operele din Chişinău, Skopje, Novi-Sad, pentru ca în 2003 să preia postul de dirijor şi cel de director artistic la Opera din acest oraş.

 

Atras prioritar de partiturile destinate teatrului liric, a abordat însă şi repertoriul simfonic şi vocal-simfonic, fiind aplaudat, de-a lungul deceniilor, atât în spectacole susţinute în ţară, cât şi pe podiumul filarmonicilor noastre, precum şi la pupitrul Orchestrei Radio, alături de care a realizat, între altele, concertul extraordinar la centenarul Verdi (2001).

 

Personalitatea sa artistică, performanţele în plan profesional au fost aplaudate şi unanim apreciate, răsplătite, de-a lungul anilor, cu Ordinul „Meritul Cultural”, Diploma „Marea Unire – 80 de ani” la Timişoara sau Trofeul „Lya Hubic” la Cluj, primind, în 2002, Diploma de Onoare a Operei din Timişoara, instituţie de care a rămas legat în întreaga viaţa.

 

 

Imprimări Radio - Televiziune - Electrecord

Arii din opere cu solişti ai Operei Române din Cluj (Electrecord)

Arii din opere cu basul Csaba Airizer (Electrecord)

"Corsarul" - Balet (fragmente) (Electrecord)

Opera "Pană-Lesnea Rusalim" Radio şi Televiziune

 

Turnee în străinătate

Începând din anul 1971, până în prezent, turnee (individuale sau cu ansamblurile Operelor din Cluj şi Timişoara) în: Italia, Danemarca,  Olanda, Polonia, Cehoslovacia, Ucraina, Lituania, R.Moldova, Bulgaria, Jugoslavia, Georgia, Macedonia, Croaţia.

 

 

Distincţii:

 

1969 - Ordinul "Meritul Cultural" Cl. V

1971 - Ordinul "Meritul Cultural" CL.III

1998 - Diploma "Marea Unire-80 de ani" Timişoara

2002 - Membru de Onoare al Operei Române din Timişoara

2003 - Trofeul "Lia Hubic" Cluj

 

Repertoriu

 

Operă

                            G.Bizet                - Pescuitorii de perle

                                                         - Carmen

                            D.Cimarosa         - Căsătoria secretă

                            P.Constantinescu - Pană Lesnea Rusalim

                                                         - O noapte furtunoasă

                            L.Delibes             - Lakmé

                            G.Donizetti          - Lucia di Lammermoor

                                                         - Don Pasquale

                            L.Glodeanu         - Zamolxe

                            Ch.Gounod          - Faust

                            R.Leoncavallo     - Paiaţe

                             P.Mascagni         - Cavalleria rusticana

                                                         - Amicul Fritz

                            W.A.Mozart        - Răpirea din Serai

                                                         - Nunta lui Figaro

                                                         - Flautul fermecat

                            Şt.Niculescu        - Cartea cu Apolodor

                            I.N.Ottescu          - De la Matei Vodă cetire

                            G.P.Pergolesi       - Servitoarea stăpână

                            G.Puccini            - Tosca

                                                         - Madama Butterfly

                                                         - Sora Angelica

                                                         - Gianni Schicchi

                            G.Rossini            - Bărbierul din Sevilla

                            B.Smetana          - Mireasa vândută

                            G.Verdi               - Nabucco

                                                        - Ernani

                                                        - Rigoletto

                                                        - Trubadurul

                                                        - Traviata

                                                        - Bal mascat

                                                        - Don Carlos

                                                        - Aida

Operetă

 

                            P.Abraham         - Bal la Savoy

                            F.Barbu              - Ana Lugojana

                            G.Dendrino        - Lăsaţi-mă să cânt

                            F.Hervé               - Mam'zelle Nitouche

                            E.Kalman           - Silvia

                            Fr.Lehar             - Ţara surâsului

                                                       - Văduva veselă

                            J.Strauss           - Liliacul

 

Balet

 

                            A.Adam              - Giselle

                                                        - Corsarul

                            B.Assafiev         - Fântâna din Bachcisarai

                            P.Ceaikovski      - Lacul lebedelor

                                                        - Spărgătorul de nuci

                            L.Delibes            - Coppelia

                            R.Korsakov        - Seherazada

                            A.Komadina       - Dervişul şi moartea

                            J.Kuljaric            - Miros de ploaie în Balcani

                            M.Jora                - La piaţă

 

 

Extrase din presă - cronici muzicale radio

 

Revista "Orizont" - Timişoara, 5 iunie 1980

 

Cronica la spectacolul cu opera "Faust" de Ch.Gounod

"……….Ion Iancu este un interpret care concretizează toate cerinţele unui dirijor de operă…….Respiră, cântă, trăieşte cu fiecare din protagonişti spectacolului…….Gestulk este exact, încheierile precise…….Cu fosa orchestrală contactul a fost de totală comuniune.

Doru Murgu

 

 

Cronica radiofonică la spectacolul "Don Carlos" de G.Verdi, la Opera Naţională din Bucureşti, 12 octombrie 1992

 

"……Conducerea orchestrală a aparţinut mult dotatului şef de orchestră din Timişoara- Ion Iancu. Ca să fiu laconic voi spune că orchestra Operei a sunat excelent, cu o mare bogăţie de nuanţe, în armonie cu corul instituţiei………Iată o colaborare de zile mari, pe care ar fi putut-o invidia multe teatre celebre din lume."

Doru Popovici

 

 

Ziarul "Libertatea" - Bucureşti, 14 octombrie 1992

 

Cronică la premiera cu opera "Don Carlos" de G.Verdi, din 11 octombrie 1992"

"……….o plăcută surpriză a fost orchestra-suplă, când transparentă, când densă, mai atentă ca deobicei, poate mai bine strunită, căci Opera a încredinţat premiera unui dirijor invitat, Ion Iancu de la Timişoara, care este muzician de primă mână, vădindu-se stăpân pe partitură, fosă şi scenă………".

Petre Codreanu

 

 

Ziarul "Tbilisi" - oraşul Tbilisi (Georgia) din 10 iunie 1983

 

Cronica muzicală la spectacolul  cu opera "Rigoletto" de G.Verdi

 "……..Dirijorul Ion Iancu a realizat perfect echilibrul dintre scenă şi orchestră. Are mâna elastică, cunoaşte bine partitura verdiană, tehnica vocală (el însuşi a cântat ca solist vocal timp de 5 ani), este expresiv şi sensibil în frazare".

S. Natelaşvili

 

 

Ziarul "Magyar Hirlap" - Szeged (Ungaria), din 14 februarie 1990

 

Cronică muzicală la spectacolul cu opera "Nabucco" de G.Verdi

 "……….."Motorul" evident al spectacolului a fost dirijorul Ion Iancu care a realizat minunat tensiunea ritmică; în centrul motor al muzicii verdiene este ritmul. Dirijorul se mai evidenţiază printr-o calitate rară: grija deosebită pentru păstrarea strictă a indicaţiilor dinamice de către interpreţi. De prea puţine ori am auzit atâtea fraze în piano………."                                                                                                                                  

Varnai Péter

 

Despre noi
Opera Naţională Română din Timişoara este o instituție  publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Culturii din România care susține spectacole de operă, operetă, musical, balet, operă și musical pentru copii și gale. Opera Naţională Română Timişoara a fost înfiinţată prin Decretul Regal nr. 254, din 30 martie 1946. Primul director al Operei a fost Aca de Barbu. Spectacolul inaugural al Operei Române din Timişoara a avut loc la 27 aprilie 1947 cu opera „Aida” de G. Verdi. La data de 24 septembrie 2004, Operei din Timişoara i se conferă titulatura de Operă Naţională ca o recunoaştere a meritelor acestui colectiv pentru întreaga muncă asiduă depusă în slujba artei şi culturii româneşti în ţară şi străinătate.
Cristian Rudic
Manager
Parteneri
Copyright © 2024
Opera Nationala Romana Timisoara

Web design by Royalty
Telefon casierie
0256 20 12 86
Email
bilete@ort.ro
Adresă
Strada / street Marasesti 2,
300086, Timisoara