Aca de Barbu

În perioada: 01.03.1946 - 20.11.1954

 

Printre personalităţile ce au marcat pregnant viaţa noastră muzicală în prima jumătate a veacului XX, Aca de Barbu ocupă un loc aparte, nu doar prin anvergura artei sale, ci şi prin plurivalenţa talentului, prin implicarea ardentă fie ca interpretă de cotă internaţională, fie ca regizor sau ca prim director al Operei din Timişoara, la înfiinţarea şi dezvoltarea căreia a contribuit într-o manieră impresionantă.

 

Născută la Sighişoara, la 31 iulie 1893, înzestrată cu un glas de o calitate şi o amploare surprinzătoare, s-a remarcat imediat după studiile de perfecţionare de la Academia vieneză, fiind angajată succesiv la Opera din Hamburg, la alte teatre germane, la Brno, revenind la Viena (atât la Karlstheater, cât şi la Theater an der Wien sau Volksoper), optând însă, din 1921, pentru continuarea carierei solistice la nou înfiinţata Operă din Cluj, unde a dat viaţă unor personaje memorabile, partener fiindu-i, adesea, renumitul tenor lugojean Traian Grozăvescu. Invitată frecvent şi apoi angajată la Opera bucureşteană (din 1934), a dat viaţă unor roluri precum Santuzza, Tosca, Elsa, Elisabeta, Amelia, Leonora beethoveniană, Rachel sau Anca (Năpasta) şi Mama (Săptămâna luminată) dar şi Butterfly sau Rosalinde, un aspect rar întâlnit fiind abordarea rolurilor de soprană, dar şi de mezzosoprană din aceleaşi opere, devenind astfel, pe rând, Aida şi Amneris, Carmen şi Micaela.

 

Unanim apreciată de public şi de cronicari, Aca de Barbu s-a confruntat, paradoxal, cu numeroase probleme şi nedreptăţi deopotrivă la Cluj şi la Bucureşti, culminând cu pensionarea sa, în 1945, revenirea asupra acelei hotărâri aberante găsindu-şi o rezolvare neaşteptată, eminenta artistă fiind numită director al noii Opere din Timişoara, înfiinţată în 1946, prin Decret Regal. Începea astfel o nouă epocă în existenţă sa, implicându-se cu o pasiune şi un profesionalism impresionant în construirea „din nimic” a ansamblului, în descoperirea și angajarea unor tineri solişti care, în majoritate, aveau să devină nume de referinţă ale teatrului.

 

Munca înverşunată, plină de pasiune şi dăruire, ardenta dorinţă de a oferi, în sfârşit, melomanilor, primul spectacol atât de aşteptat, au condus la realizarea unui titlu de anvergură - Aida de Verdi -, dificil şi ofertant, spectaculos, demn de a inaugura o Operă adevărată, cortina ridicându-se, într-un neuitat 27 aprilie 1947, în aplauzele unui public entuziast, răsplătind astfel eforturile incredibile ale tânărului ansamblu condus de Aca de Barbu în dublă calitate de director şi regizor.

 

Deloc întâmplător, în sală se afla şi Petru Groza, preşedintele Consiliului de Miniştri…

 

Efervescenţa creatoare şi tenacitatea sa au „molipsit” întreg ansamblul, astfel încât, lucrând în paralel câteva producţii (pe care le-a regizat), a inclus în repertoriu, până la finele stagiunii, Traviata, Casa cu trei fete, Madama Butterfly, alternând cu primele balete în coregrafia eminentei Merdeces Pavelici. 

 

Fără o clipă de răgaz, devotată până la sacrificiu scenei, artei sale, Operei timişorene, Aca de Barbu a reuşit, în cei 9 ani de directorat, să realizeze montări de referinţă, într-un număr impresionant, pregătind tinerii artişti, invitând totodată foşti colegi de marcă - de la Cluj sau Bucureşti – să evolueze în spectacolele teatrului, pe afiş regăsindu-se majoritatea operelor în care ea însăşi cântase cu enorm succes, o dovadă elocventă în acest sens fiind interpretarea rolului Santuzza în Cavalleria rusticana alăturată premierei cu Paiaţe, artista fiind ovaţionată astfel în… triplă ipostază. 

 

Dorind să atragă un public cât mai larg către marea muzică, a inaugurat şi seria turneelor în oraşe învecinate, dar şi stagiunile estivale în Parcul rozelor, atât de apreciate şi atunci, ca şi acum, dar a înfiinţat şi un Studio de operă (pepinieră pentru „marea scenă”), inaugurat cu o Suită de balet şi mozartianul Bastien şi Bastienne.

 

Încercând cu un adevărat eroism să depăşească şi animozităţile apărute în teatru, dar şi stavilele ideologiei vremii, a pus în scenă creaţii din literatura universală, pregătind însă tineri regizori, încurajând dirijori de talent, semn al dorinţei permanente de „mai bine”, reușind să prezinte, în doar două stagiuni, aproape 20 de titluri extrem de variate şi atractive. Refuzând compromisul de orice fel, susţinându-şi cu demnitate convingerile care începuseră să „deranjeze”, a încercat să-i înlăture pe cei mediocri sau oportunişti, singurul aspect pe care a fost nevoită să-l accepte fiind montarea unor lucrări fără valoare artistică dar… „angajate” politic, uitate însă după câteva reprezentaţii.  

 

Amplificarea conflictelor interne şi mai ales ostilitatea vizibilă a oficialilor locali au condus, prin „deciziunea” nr. 670 din 20 noiembrie 1954, la înlocuirea eminentei artiste - după patru decenii de carieră şi 8 ani dăruiţi noului teatru -, cu un tânăr devotat partidului. Astfel se încheia „epoca” ce va purta întotdeauna numele primei conducătoare a teatrului.

 

Ironia sorţii a făcut ca exact în acea perioadă, celebra soprană Elisabeth Schwartzkopf să „se intereseze de (…) Aca de Barbu” – o recunoaștere la nivel internaţional pe care o merita din plin, dar despre care probabil nu a aflat niciodată…

 

Stabilindu-se la Bucureşti (unde pentru scurt timp a predat la Conservator), marcată de încercări dureroase, supra-solicitată de efortul inuman din primele stagiuni ale Operei, Aca de Barbu s-a îmbolnăvit dar, ignorând suferinţa, a continuat să lucreze fie la premiera cu Madama Butterfly (la nou înființata Operă din Iași), fie la opereta Liliacul ce a inaugurat Teatrul Liric din Constanţa.

 

Şi totuşi, în 21 martie 1958, nu a mai reuşit să lupte şi… a plecat în nemurire să se odihnească, în sfârşit…

 

A trecut o jumătate de veac de atunci, dar la Opera din Timişoara, amintirea sa continuă să dăinuiască, bustul în bronz al inegalabilei artiste veghează, seară de seară, în „sala oglinzilor”, iar cei care au cunoscut-o au aşternut, în volume de amintiri, cuvinte emoţionante despre prima directoare a teatrului. Omagiu binemeritat, o reverenţă plină de emoţie în faţa unei mari personalităţi – Aca de Barbu, simbol al Operei din Timișoara.

 

ANCA FLOREA

Despre noi
Opera Naţională Română din Timişoara este o instituție  publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Culturii din România care susține spectacole de operă, operetă, musical, balet, operă și musical pentru copii și gale. Opera Naţională Română Timişoara a fost înfiinţată prin Decretul Regal nr. 254, din 30 martie 1946. Primul director al Operei a fost Aca de Barbu. Spectacolul inaugural al Operei Române din Timişoara a avut loc la 27 aprilie 1947 cu opera „Aida” de G. Verdi. La data de 24 septembrie 2004, Operei din Timişoara i se conferă titulatura de Operă Naţională ca o recunoaştere a meritelor acestui colectiv pentru întreaga muncă asiduă depusă în slujba artei şi culturii româneşti în ţară şi străinătate.
Cristian Rudic
Manager
Parteneri
Copyright © 2021
Opera Nationala Romana Timisoara

Web design by Royalty
Telefon casierie
0256 20 12 86
Email
bileteoperatimisoara@yahoo.com
ort@artelecom.net
Adresă
Strada / street Marasesti 2,
300086, Timisoara