
Soprana Renata Vari a urmat cursurile Liceului de Artă din oraşul său natal, Baia Mare, iar în 2011 a absolvit studiile de Licență, Master și Doctorat ale Facultății de Muzică din Braşov, la clasa de canto a Claudiei Pop. Imediat după terminarea studiilor, își începe cariera artistică prin numeroase colaborări pe importante scene lirice din Italia.
Anul 2012 i-a adus sopranei Renata Vari debutul la Ateneul Român din Bucureşti, cu un recital de arii de operă şi lieduri, dar şi debutul în opereta „Liliacul“ de J. Strauss, în rolul Rosalinda, la Teatrul Liric „Elena Teodorini“ din Craiova (actualmente Opera Română Craiova).
Au urmat patru debuturi la Teatrul Liric „Elena Teodorini“ din Craiova, unde Renata Vari a devenit solistă permanentă la începutul stagiunii 2013-2014: Hanna din „Văduva veselă“ de Fr. Lehár, rolul titular din „Contesa Mariza“ de E. Kálmán, Desdemona din „Otello“ de G. Verdi şi Amelia din „Bal mascat“ de G. Verdi. În noiembrie 2013, Renata Vari a fost laureată a ediției inaugurale a Concursului Internațional de Canto „Elena Teodorini“ primind și Premiul special, oferit de către Compania de Operă şi Balet din Belgrad (Serbia), constând într-un rol de operă pe care l-a interpretat pe această scenă.
În cariera sa artistică a colaborat cu importante teatre și festivaluri din țară și străinătate cum ar fi: Opera Națională București, Opera Națională Română Iași, Opera Națională Română Timișoara, Teatrul de Operă și Balet Oleg Danovsky Constanța, Filarmonica Târgu-Mureș, Filarmonica „Moldova” Iași, Teatrul Antic din Taormina, Italia, Teatrul Național din Szeged, Ungaria, Opera Wroclawska Polonia, Symphony Hall Osaka, Tokyo Opera City, Concert Hall Tokyo, Japonia, Magdeburg Theatre din Germania, Heidenheim Festival și Opera Clasica festivaluri din Germania, iar în 2022 și 2024 Carnegie Hall din New York.
Din repertoriul de operă a abordat până în prezent roluri ca: Donna Anna și Donna Elvira din opera „Don Giovanni” și Contesa din „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart, Amelia „Un Ballo in Maschera”, Desdemona „Otello”, Maria Boccanegra „Simon Boccanegra”, Leonora „Il Trovatore”, Violetta „La Traviata” de G. Verdi, Mimi și Musetta „La Boheme”, Liu „Turandot”, Suor Angelica „Suor Angelica“, Giorgetta „Il Tabaro“, Ciociosan „Madama Butterfly“, de G. Puccini, Michaela „Carmen”, Leila „Pescheurs de Perles” de G. Bizet, Nedda „I Pagliacci” de R. Leoncavallo, Margerita „ Mefistofele” de A. Boito, Rowan „The Little Sweep” de B. Brittten.
Abordează cu mare pasiune repertoriul de operetă, bucurând publicul în interpretarea rolurilor ca: Rosalinda „Liliacul”, Saffi „Voievodul Țiganilor, Contesa Zedlau „Sânge Vienez” de J. Strauss II, Silvia „Silvia”, Marița „Contesa Marița” de E. Kalman, Hanna Glavari „Văduva veselă” de Fr. Lehar, Iulia „Logodnicul din Lună” de E. Kunneke.
Renata Vari a interpretat partitura de soprană solo din câteva lucrări vocal-simfonice importante: „Missa în la major“ de Fr. Schubert, „Missa Nelson“ de J. Haydn, „Vesperae Solennes De Confesore“ de W. A. Mozart, „Recviemul“ de G. Verdi, de Mozart și de G. Foure, „Stabat Mater“ de G. Rossini, de G.B. Pergolesi, de A. Dvorak și de L. Boccherini, L.v.Beethoven „Simfonia nr.1, Do major”, „Requiem“ de J. Rutter.
„Soprana Renata Vari a impresionat publicul prin forţa vocală, ambitusul larg şi variatele culori ale vocii, dar şi prin prezenţa scenică sigură şi modernă.“ (Dan Ghineraru, Radio România Muzical).