Aida

cu ocazia aniversării a 70 de ani de la primul spectacol al Operei din Timișoara.

La data de 27 aprilie 1947 opera „Aida” de Giuseppe Verdi devenea primul spectacol al Operei din Timișoara prezentat în fața unui public numeros, aflat în sala de spectacole, dar și în fața clădirii, fiind transmis prin megafoane în Piața Operei.

Rememorând momentul inaugural, când orologiul va anunța trecerea exactă a celor șapte decenii de la acest eveniment major, invităm timișorenii să ne fie alături joi, 27 aprilie 2017, începând cu ora 18.00 în Piața Operei pentru vizionarea spectacolului aniversar „Aida” de Giuseppe Verdi cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la primul spectacol al Operei din Timișoara.

Transmisa integrală a spectacolului, în direct din sala de spectacol pe ecrane, va fi gratuită pentru public prin amabilitatea Primăriei Municipiului Timișoara, Consiliului Local al Municipiului Timișoara și a Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.

 

Conducerea muzicală: VICTOR DUMĂNESCU (Cluj - Napoca),

Regia artistică: OGNIAN DRAGANOFF (Bulgaria), Decoruri: BORIS STOYNOV (Bulgaria), Costume: TZVETANKA PETKOVA STOYNOVA (Bulgaria),

Concert maeştri: OVIDIU RUSU, CORINA MURGU, Maestru de cor: LAURA MARE, Coregrafia: KONSTANTIN KOSTIUKOV (Serbia),

Asistent regie artistică: MUGUREL CHIRILĂ , Asistent coregraf: CARMEN COJOCARU

 

Distribuţia:

Regele OCTAVIAN VLAICU, Amneris MARIANNE CORNETTI (SUA),

Aida LĂCRIMIOARA CRISTESCU, Radames CRISTIAN BĂLĂȘESCU,

Ramfis ALEXANDRU MOISIUC, Amonasro CARLOS ALMAGUER (Mexic),

Mesagerul MARIUS ZAHARIA, Marea preoteasă CRINA VEZENTAN

 

Soliştii baletului: Mirabela Zonai, Manuela Ardelean, Alina Mihai, Bogdan Rădăcină

 

Corul, orchestra şi ansamblul de balet ale Operei Naţionale Române Timişoara.

 

 

Regia tehnică: HELLEN GANSER, Pregătirea muzicală: Dragoş Zaharescu, ANGELA bALICI, Sufleor: Radu Olariu

 
Spectacol cântat în limba italiană şi titrat în limba română.

 

Durata spectacolului: 3h 20min (2 pauze)

 

Direcțiunea Operei Naționale Române Timișoara își rezervă dreptul de a modifica programul prezentat.

Agenția de Bilete a Operei, str. Mărășești nr. 2, telefon informații: 0256201286,

e-mail: bileteoperatimișoara@yahoo.com, orar duminică-vineri: 11.00 -19.00 (sâmbătă închis)

Despre noi
Opera Naţională Română din Timişoara este o instituție publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Culturii din România susținând spectacole de operă, operetă, balet, operă pentru copii și gale. Opera Naţională Română Timişoara a fost înfiinţată prin Decretul Regal nr. 254, din 30 martie 1946. Primul director al Operei a fost Aca de Barbu. Spectacolul inaugural al Operei Române din Timişoara a avut loc la 27 aprilie 1947 cu opera „Aida” de G. Verdi. A fost un spectacol de neuitat, de înaltă ţinută artistică, un triumf al artei interpretative româneşti semnalat ca atare de periodicele vremii. La data de 24 septembrie 2004, Operei din Timişoara i se conferă titulatura de Operă Naţională ca o recunoaştere a meritelor acestui colectiv pentru întreaga muncă asiduă depusă în slujba artei şi culturii româneşti în ţară şi străinătate.

Noutati si evenimente
27 APR
La data de 27 aprilie 1947 opera „Aida” de Giuseppe Verdi devenea primul spectacol al Operei din Timișoara prezentat ...
Parteneri
Adresa strada / street Marasesti 2, 300086, Timisoara
Telefon casierie 0256 20 12 86
Email bileteoperatimisoara@yahoo.com ort@artelecom.net
Newsletter
Adauga adresa de email!
Copyright © 2017 Opera Nationala Romana Timisoara
Web design by Royalty