Limba Romana English

Limba Romana English

Dancing Queen

Amintim că formatul neconvențional al acestui spectacol de balet-rock presupune prezența publicului și pe scenă, oferind o experiență inedită. Biletele pentru locurile de pe scenă pot fi achiziționate exclusiv de la Agenția de bilete.

 

Regia artistică şi coregrafia: SABINE WAKE(Teatrul de Stat Meiningen – Germania) 

Scenografia Adaptare de DUMITRU POPESCU (Producţie a Teatrului din Meiningen)

Maeștrii de balet: OVIDIU MATEI IANCU, ALIN RADU, MANUELA ARDELEAN

 

Freddie ANDREA CHIAPPETTA 

Îngerul MANUELA ARDELEAN

Femeia ALINA MIHAI

Bărbatul ALEXANDRU PÎNTEA

 

Ansamblul de balet al Operei Naţionale Române Timişoara

 

Regia tehnică: HELLEN GANSER

Sonorizare: RAMON CHIRIŢOIU

 

Vârsta recomandată: 16+

Durata spectacolului: 1h, 10 min (1 pauză)

Direcțiunea Operei Naționale Române Timișoara își rezervă dreptul de a modifica programul prezentat.

 

 

Înmormântarea lui Freddie Mercury din 27 noiembrie 1991 a decurs mai puțin spectaculos decât viața sa. Austera ceremonie de la crematoriul Kensal Rise/West London s-a desfășurat în cel mai restrâns cadru familial. Doi preoți ai religiei persane Zoroastriană, în veșminte albe, au cântat imnuri funerare. În afara părinților săi, Bomi și Jer Bulsara, au fost de față doar cei mai apropiați prieteni. Membrii formației Queen – Roger Taylor, Brian May și John Deacon, alături de Elton John, cel mai bun prieten al său din lumea showbusiness-ului și-au luat rămas bundepunând 800 de trandafiri roșii în formă de inimă. Flori și coroane au trimis, printre alții, Boy George, George Michael, David Bowie și Gary Glitter. O pernă uriașă de flori cu dedicația „pentru ființa cea mai iubită” provenea de la Mary Austin, cea mai apropiată femeie din viața lui Freddie. Freddie a fost un geniu, unul din ultimii giganți pe lângă multitudinea de staruri de 60 de zile. El nu a acceptat nici un fel de limite, nici măcar în iubire. A plătit prin însingurare și printr-o moarte cauzată de o boală incurabilă. Stilul său de viață plin de excese a început în 1975, când el și ceilalți membrii Queen au devenit peste noapte multimilionari datorită albumului „A night at the Opera”.

Petrecerea dată de Freddie la aniversarea a 35 de ani a devenit legendă, planificată să dureze trei zile, a durat o lună întreagă, închiriind un hotel din New York. Amicii londonezi au fost aduși cu avionul său personal. De fapt, Freddie organiza petreceri chiar și când mergea la cumpărături. Bijutierul Cartier, magazinele de artă „Sotheby’s” și „Christie’s” din Londra își deschideau porțile, la dorința sa, chiar și în toiul nopții. Odată a avut ideea să dăruiască parfumuri tuturor femeilor pe care le cunoștea, cheltuind sume enorme la „Harrod’s”. Colaboratorii și prietenii săi apropiați au primit în dar locuințe. Freddie a investit milioane în antichități și artă japoneză. Casa sa, cu 20 de camere, era decorată în stil japonez: fântâni și bazine, plante și pești exotici, statuete. Însă, atunci când îl cuprindea îndoiala și pentru a se descărca nervos, arunca pe fereastră vase scumpe. Cu patru săptămâni înainte de a muri a expus în grădină colecția sa de antichități.

Mary Austin a fost pentru singuraticul Freddie iubirea vieții sale, cu care a trăit în perioada 1973-1981 și cu care făcea chiar planuri de căsătorie. Aceasta a rămas singura confidentă a lui Freddie și i-a moștenit averea. Mary i-a fost alături în ultimele zile și l-a ținut de mână când a murit.

Teatrul din Meiningen (Germania)

 

 

Despre noi
Opera Naţională Română din Timişoara este o instituție  publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Culturii din România care susține spectacole de operă, operetă, musical, balet, operă și musical pentru copii și gale. Opera Naţională Română Timişoara a fost înfiinţată prin Decretul Regal nr. 254, din 30 martie 1946. Primul director al Operei a fost Aca de Barbu. Spectacolul inaugural al Operei Române din Timişoara a avut loc la 27 aprilie 1947 cu opera „Aida” de G. Verdi. La data de 24 septembrie 2004, Operei din Timişoara i se conferă titulatura de Operă Naţională ca o recunoaştere a meritelor acestui colectiv pentru întreaga muncă asiduă depusă în slujba artei şi culturii româneşti în ţară şi străinătate.
Cristian Rudic
Manager
Parteneri
Copyright © 2025
Opera Nationala Romana Timisoara

Web design by Royalty
Telefon casierie
0256 20 12 86
Email
bilete@ort.ro
Adresă
Strada / street Marasesti 2,
300086, Timisoara