Limba Romana English

Limba Romana English

Cânt și cuvânt în creația românească

SPECTACOL SUSȚINUT LA SALA BAROC A MUZEULUI NAȚIONAL DE ARTĂ DIN TIMIȘOARA

 

Cu participarea soliștilor:

NICOLETA COLCEIAR, soprană

ALEXANDRU MOISIUC, bas

CORINA MURGU, vioară

 

 

La pianAngela Balici, Dragoș Mihăilescu (invitat)

 

 

Recital cu lucrări din creația compozitorilor: George Enescu și Florica Dimitriu

 

Durata spectacolului: 1 oră (fără pauză)

Vârsta recomandată: 10+

 

Direcțiunea Operei Naționale Române Timișoara își rezervă dreptul de a modifica programul prezentat.

 

Accesul este permis pe bază de invitații care pot fi ridicate de la Agenția de bilete a Operei.

 

SPECTACOL REALIZAT ÎN PARTENERIAT CU CONSILIUL JUDEȚEAN TIMIȘ ȘI MUZEUL NAȚIONAL DE ARTĂ, TIMIȘOARA

Despre noi
Opera Naţională Română din Timişoara este o instituție  publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Culturii din România care susține spectacole de operă, operetă, musical, balet, operă și musical pentru copii și gale. Opera Naţională Română Timişoara a fost înfiinţată prin Decretul Regal nr. 254, din 30 martie 1946. Primul director al Operei a fost Aca de Barbu. Spectacolul inaugural al Operei Române din Timişoara a avut loc la 27 aprilie 1947 cu opera „Aida” de G. Verdi. La data de 24 septembrie 2004, Operei din Timişoara i se conferă titulatura de Operă Naţională ca o recunoaştere a meritelor acestui colectiv pentru întreaga muncă asiduă depusă în slujba artei şi culturii româneşti în ţară şi străinătate.
Cristian Rudic
Manager
Parteneri
Sponsori
Copyright © 2026
Opera Nationala Romana Timisoara

Web design by Royalty
Telefon casierie
0256 20 12 86
Email
bilete@ort.ro
Adresă
Strada / street Marasesti 2,
300086, Timisoara